Imaginați-vă un oraș în care izbucnește o boală cumplită. Oamenii suferă. Familiile plâng. În fiecare zi boala aduce tot mai multă durere.
La un moment dat sosește un medic foarte bun. Aduce medicamente și este gata să-i trateze pe toți, chiar și fără plată.
Dar se întâmplă ceva neașteptat.
Unii spun:
„Dacă ne va vindeca pe toți, va trebui să ne schimbăm viața.”
Alții spun:
„Și cine va mai cumpăra medicamentele noastre fără folos?”
Și îl roagă să plece.
Doctorul își strânge în tăcere lucrurile și pleacă.
Iar boala rămâne.
Abia mai târziu oamenii înțeleg că ei înșiși l-au alungat pe cel care venise să-i salveze.
Așa se întâmplă adesea și în viața duhovnicească.
Dumnezeu vine în viața omului nu ca să o distrugă, ci ca să o vindece.
Dar omul spune adesea:
„Doamne, intră în viața mea... numai să nu-mi schimbi obiceiurile și felul în care trăiesc.”
Despre aceasta vorbește Evanghelia de astăzi.
Hristos traversează Marea Galileii pentru doi oameni demonizați, pe care toți îi considerau deja pierduți. Trăiau printre morminte, îi înspăimântau pe oameni și nimeni nu mai spera că pot fi salvați.
Dar Hristos rostește doar un cuvânt și demonii ies din ei.
Ai crede că întreg orașul va spune:
„Doamne, rămâi cu noi și vindecă-ne și pe noi!”
Însă oamenii spun exact contrariul.
Îl roagă să plece.
De ce?
Pentru că turma de porci pierdută a ajuns să prețuiască mai mult decât cele două suflete salvate.
Aceasta este, poate, partea cea mai cutremurătoare a Evangheliei.
Nu demonizații.
Nu demonii.
Nu porcii.
Ci orașul care Îl roagă pe Dumnezeu să plece.
Iar Hristos pleacă.
Pentru că Dumnezeu nu mântuiește pe nimeni cu sila.
Există însă un detaliu pe care îl aflăm din Evanghelia după Marcu.
Omul vindecat Îl roagă pe Hristos:
„Lasă-mă să vin cu Tine.”
Ne-am aștepta ca Domnul să-i spună:
„Vino.”
Dar Hristos îi răspunde:
„Du-te acasă la ai tăi și spune-le cât bine ți-a făcut Domnul și cum S-a milostivit de tine.”
Astfel, primul propovăduitor al lui Hristos în Decapole nu este un apostol, nici un cărturar și nici un preot, ci un fost demonizat — omul de care întreg orașul se temea odinioară.
De ce?
Pentru că cea mai puternică predică nu sunt cuvintele.
Cea mai puternică predică este viața schimbată.
După fiecare Spovedanie…
După fiecare Sfântă Împărtășanie…
Domnul pare să ne spună și nouă:
„Du-te acasă. Nu vorbi mult. Trăiește astfel încât oamenii să vadă că Dumnezeu ți-a schimbat viața.”
Aceasta este predica pe care lumea o înțelege cel mai bine.
Predica integrală poate fi urmărită pe canalul nostru de YouTube:
Sărbătoare binecuvântată! Dumnezeu să nu audă niciodată din partea noastră cuvintele: „Pleacă de la noi!”, ci să găsească mereu inimile noastre deschise iubirii Sale mântuitoare.
