Au trecut aproape patruzeci de ani, dar discuția încă se poartă în acel hol. Omul are viața lui, însă un telefon, un cuvânt sau o amintire îl întorc la geanta de lângă ușă și la promisiunea: „Plec pentru puțin timp”.
În noul episod din seria „Un pas”, protoiereul Oleg Melnic nu ne cere să rostim cu forța: „Am iertat totul”. Întrebarea este alta: cum să nu mai trăim lângă ușa care s-a închis cu mulți ani în urmă și cum să nu transmitem această durere copiilor noștri?
De ce nu ajută întotdeauna cuvintele „trebuie să ierți”
Cei apropiați spun uneori: „Este totuși tatăl tău”, „părinții nu ni-i alegem”, „ești credincios — trebuie să ierți”. În aceste cuvinte există adevăr: Hristos ne învață să iertăm. Dar un adevăr spus fără grijă față de durerea omului poate răni din nou.
Omul poate auzi: „Nu exagera. Uită. Fă să fie bine pentru toți”. De aceea nu trebuie grăbit să spună frumos: „Am iertat totul”. Iertarea nu vine la comandă și nu încape întotdeauna într-o singură discuție.
„Iertați și veți fi iertați.” — Evanghelia după Luca 6, 37
Ce nu ne cere iertarea
A ierta nu înseamnă să spui: „Nu a fost nimic grav”. Nu înseamnă să uiți zilele de naștere la care tata nu a venit sau să inventezi apropierea care nu a existat. Și nu înseamnă să oferi imediat încredere. Încrederea crește prin fapte și timp.
Dacă în trecut au existat violență, alcoolism sau amenințări, iertarea creștină nu ne cere să ne punem pe noi și pe copii în pericol. Uneori sunt necesare distanța, ajutorul unui preot, al unui psiholog, iar în cazuri grave — și protecția legii.
Iertarea nu schimbă trecutul. Ea ne eliberează de puterea lui. — Protoiereul Oleg Melnic
Dacă tatăl nu își cere iertare
În pilda fiului risipitor, fiul nu se întoarce spunând: „Așa a fost viața”. El spune: „Tată, am greșit la cer și înaintea ta”. În întoarcerea lui există adevăr.
Dar este posibil ca tatăl să nu-și recunoască niciodată vina. Atunci vindecarea fiului nu poate depinde în întregime de pocăința tatălui. Altfel, cheia vieții lui mature rămâne la omul care a plecat cândva.
Sfântul Cuvios Siluan Athonitul spunea:
„De îndată ce cineva te supără, roagă-te lui Dumnezeu pentru el; astfel vei păstra pacea în suflet și harul lui Dumnezeu.” — Sfântul Cuvios Siluan Athonitul
Nu fiecare om poate să se roage imediat cu căldură pentru tatăl care a plecat. Nu trebuie să prefacem sentimente pe care încă nu le avem. Putem începe prin a nu-i dori răul, a nu-l blestema și a nu continua zilnic disputa cu el în mintea noastră.
Cum trece durerea la copii
Tatăl nu și-a ținut promisiunile — iar fiul matur nu mai are încredere în nimeni. Tatăl a plecat — iar la fiecare ceartă fiul este primul care vrea să plece. Tatăl nu l-a observat — iar el cere cu durere atenție de la propriii copii.
Nu trebuie să ne învinovățim, ci să vedem această legătură. Uneori primul pas spre iertarea tatălui este să nu repetăm noi astăzi absența lui.
Un pas
Nu trebuie să-l sunați astăzi pe tata dacă nu sunteți pregătiți. Nu trebuie să-i scrieți: „Am iertat totul”. Rămâneți seara câteva minute în liniște și spuneți înaintea lui Dumnezeu o rugăciune sinceră:
„Doamne, încă nu știu să-mi iert tatăl. Dar nu lăsa această durere să treacă la copiii mei.”
Apoi faceți astăzi ceva bun pentru cei care sunt lângă dumneavoastră: sunați-vă fiul, îmbrățișați-vă fiica, împliniți o promisiune sau pur și simplu rămâneți împreună.
În ajunul Schimbării la Față ne amintim că Hristos nu rescrie trecutul, dar poate intra și în acel loc al vieții noastre unde cândva s-a închis o ușă. Nu pentru a spune că nu s-a întâmplat nimic, ci pentru ca omul să nu mai rămână singur acolo.
