Imaginați-vă: mergeți iarna printr-un câmp. Se întunecă, zăpada a acoperit toate cărările și drumul aproape că nu se mai vede. Și deodată — urme. Cineva a trecut pe aici înaintea voastră. Și dintr-o dată devine mai ușor să mergi: pui pașii acolo unde deja a trecut cineva. Sfinții sunt oamenii care au lăsat urme spre Hristos. Ieri am sărbătorit Înălțarea Domnului — Cerul este deschis pentru om. Iar astăzi este pomenirea Sfântului Nicolae, și Biserica parcă ne spune: drumul spre Cer este real, cineva a mers deja pe el. Întotdeauna m-a uimit: de ce Sfântul Nicolae este iubit de toți? De copii, de bătrâni, de marinari, de mame. Deși nu a scris cărți, nu a fost mare teolog și nici mucenic. Atunci de ce? Pentru că a lăsat nu o teorie, ci o iubire vie. Ajuta în taină. Fără reclamă, fără „filmați cum ajut”, fără aprecieri și like-uri. Pur și simplu pentru Hristos. Și astăzi mi-am pus o întrebare incomodă: noi toți îi cerem Sfântului Nicolae: „ajută-ne, ocrotește-ne”. Dar eu ce învăț de la el? Uneori îi cer să fie milostiv cu mine — iar eu trec nepăsător pe lângă durerea altuia. Sfinții nu doar ne ajută. Ei ne învață cum să trăim. Am vorbit pe larg despre aceasta în predica de astăzi — vă invit să o ascultați.

📲 @sf_georgii_bot